Petele pigmentate – de ce apar și cum le previi
Sfaturi de frumusete - 10.10.2019
Știi acele pete maronii, asemănătoare cu pistruii, care pot apărea pe față, pe decolteu, umeri, mâini sau chiar pe coapse – și care par să se înmulțească în ritm direct proporțional cu zilele petrecute la soare? Potrivit statisticilor, 90% dintre oameni ajung să aibă, mai devreme sau mai târziu, pete pigmentate, însă doar 20% dintre ei aleg tratarea lor, în locul ignorării efectelor pigmentării până ce petele se instalează permanent.
Tu ce alegi?
Ce sunt petele pigmentate
Melatonina este substanța care determină nuanța pielii, fiind secretată de celulele numite melanocite. În anumite condiții, cum ar fi expunerea la raze solare sau de alți factori externi (sau, mai rar, interni), producția de melatonină crește, determinând închiderea nuanței pielii – deci, cu alte cuvinte, melatonina e „responsabilă” cu apariția bronzului.
Problema apare atunci când bronzul de vară lasă urme nedorite pe piele, sub forma acestor pete pigmentate, provocate de o secreție excesivă a melatoninei în zonele respective. Lăsate netratate, aceste pete de regulă devin permanente, iar dacă factorul iritant apare din nou, ele se pot mări și își pot accentua culoarea.
Cauzele petelor pigmentate
Cea mai frecventă cauză a apariției petelor este expunerea excesivă la soare sau, și mai mult, expunerea fără protecție solară – caz în care razele UV afectează țesuturile pielii, lăsând în urmă, în cel mai bun caz, pete pigmentate și riduri mai accentuate. Scenariul negativ îl știm cu toții – boli grave ale pielii, cum ar fi cancerul (petele pigmentate prezintă un risc în acest sens).
Alte cauze, care nu pot fi excluse din discuție: vârsta (capacitatea pielii de a se regenera scăzând odată cu înaintarea în vârstă), factorul hormonal (femeile însărcinate, cele cu probleme hormonale sau care urmează un tratament hormonal fiind predispuse la pigmentarea pielii), exfolianții prea duri, care pot leza pielea (și exfolierea prea frecventă), coșurile scoase.
Cum le previi
Prevenția e prima ta „armă” utilă, și în acest caz: cea mai importantă e protecția solară aplicată pe tot parcursul anului, astfel:
- pentru ten: o cremă de zi cu SPF cel puțin 15, pe timp de iarnă, și 30 sau 50 (în funcție de piele) pe timp de vară
Recomandările noastre: Longue Vie Soleil, Douceur de Vie (SPF 15), Creme Jour Eclaircissante (SPF 30)
- pentru corp: loțiuni și uleiuri cu SPF adaptat perioadei de expunere solară; în zilele de vară, chiar dacă nu stai la plajă, folosește totuși un factor de protecție 15-20 pe toată suprafața neacoperită a pielii
Recomandările noastre: gama de protecție solară Guinot
Evident, după ce ai aflat ce anume cauzează petele pigmentate, știi ce trebuie să eviți: să folosești scrub-uri prea iritante sau să-ți storci coșurile, în loc să le tratezi local, ajutând pielea să se vindece.
Noi îți recomandăm gelurile exfoliante Guinot (pentru ten sau corp), cu o formulă blândă, care curăță pielea fără să o irite. Pentru problemele acneice, uită-te peste gama de produse pentru echilibrul pielii – care îți oferă în sfârșit soluțiile pe care le așteptai în privința acneei!
Cum le tratezi
Există tratamente țintite spre estomparea și eliminarea petelor, însă unele dintre ele pot manifesta un risc suplimentar, pentru piele – cum ar fi tratamentele laser. Cele mai sigure rămân cremele și alte produse iluminatoare, care reduc treptat nivelul de melanină din piele, determinând uniformizarea pielii, mărirea luminozității și estomparea graduală a petelor pigmentate.
Gama Newhite de la Guinot e special concepută pentru un ten luminos și uniform, fără pete pigmentate – află mai multe despre aceste produse pe pagina specială a gamei. Ea conține o pereche de creme – pentru zi (SPF 30) și pentru noapte, care pot reduce nivelul de melanină din piele cu până la 10% după doar o săptămână de utilizare (rezultate certificate de Guinot), serum cu vitamina C, gel demachiant, loțiune tonică și mască.
De ce e specială linia Newhite? Datorită complexului său special de ingrediente, pe bază de Melanoxyl și vitamina C:
- melanoxyl este o substanță care încetinește producția de melanină cauzată de razele UV, provocând în același timp o scădere a nivelului de melanină din piele;
- vitamina C inhibă secreția unor substanțe care contribuie la apariția bronzului, are un efect antioxidant puternic, protejând pielea, stimulează producția de colagen și regenerarea pielii.
Vrei să afli ce produs s-ar potrivi pielii tale? Vino la centrul nostru și, după o evaluare facială, îți vom recomanda soluțiile adecvate pentru tenul tău!